desuetudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. désuétude, lat. desuetudo)

1. caracter a ceea ce este învechit, a ceea ce este de modă veche.
2. obicei, practică care nu mai este sau aproape că nu mai este folosită.
3. stare de abandon în care se găsește un lucru.
4. (drept) ieșire din vigoare a unei legi prin neglijarea ei mult timp.
5. (lingv.) se spune despre un cuvânt a cărui utilizare a ieșit din uzul curent și nu este înțeles imediat.
6. (expr.) a cădea în ~ = a ieși din uz, a se perima; a se demoda.

desuet, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. désuet, lat. desuetus)

1. căzut în desuetudine, care nu mai corespunde spiritului vremii; învechit, perimat; demodat.

obsolet, -ă

Parte de vorbire:  adj. (Transilv.; înv.)  
Etimologie: (lat. obsoletus)

1. (liter.) care nu mai este utilizat; căzut în desuetudine.
2. (prin ext.) vechi sau învechit; care nu mai este folosit, care nu mai este valabil.
3. (istorie naturală) puțin aparent; aproape șters.