deviație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviation, lat. deviatio)

1. abatere față de o direcție normală dată.
2. ~ de sept = deformare a septului nazal.
3. (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu altă structură și altă funcție.
4. ~ sexuală = practicarea relațiilor erotice între parteneri aparținând aceluiași sex; homosexualitate.
5. (fiz.) unghi format de raza emergentă dintr-un sistem cu cea incidentă; deflexiune. (2).
6. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influența maselor de metal situate la bord.

retrodeviație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. rétrodéviation)

1. deviație spre înapoi a unui organ anatomic.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

anizoforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anisophorie)

1. tendință de deviație în sus a axei vizuale a unui ochi.

compensa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micșora sau a anula efectul unei acțiuni.
4. a înlătura erorile de deviație ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală.

deviator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déviateur)

1. adj. care produce o deviație.
2. s. m. f. membru al unui partid, care se abate de la linia politică a partidului său; deviaționist.
3. s. n. dispozitiv care modifică direcția de tracțiune a turboreactoarelor, permițând frânarea avionului.

deviometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déviomètre)

1. aparat pentru măsurarea deviației de frecvență a unei unde modulate în frecvență.
2. aparat pentru măsurarea deviației musculare a ochiului, cu înregistrarea rezultatelor pe o schemă.

dextropoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dextroposition)

1. deviație spre dreapta a unui organ al corpului, obișnuit în partea stângă.