Dictionar

Rezultate principale (Devora):

Devora

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dévorer, lat. devorare)

1. a mânca prada, sfâşiind-o cu dinţii; a mânca lacom.

2. (fig.) a mistui, a înghiţi.

3. a ~ o carte = a citi o carte de la un capăt la altul cu mare interes.


Rezultate secundare (Devora):

Autodevora

Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + devora)

1. a se devora pe sine.


Devorant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dévorant)

1. care devorează, mănâncă cu voracitate şi rapiditate; devorator.

2. care împinge pe cineva mănânce mult (ex. apetit ~).

3. care nu poate fi stăpânit, domolit.

4. care consumă, distruge repede.

5. (figurat) care absoarbe, consumă rapid o cantitate mare de lucruri.

6. (figurat) care produce o senzație violentă; care produce o tulburare profundă.

7. (figurat) care mistuie; în stare devoreze; mistuitor, arzător.


Devorator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. dévorateur)

1. (animal, persoană) care devorează, mănâncă cu lăcomie; devorant.

2. (figurat) (cel, cea) care consumă repede și din belșug.

3. (cel, cea) care consumă, distruge (ex. foc ~).


Adelfofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adelphophagie)

1. absorbţie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de către cel mai dezvoltat dintre ei.

2. devorare a unui animal de către altul din aceeaşi specie ori din specii diferite.

3. unire a doi gameţi de acelaşi sex.


Autodevora

Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + devora)

1. a se devora pe sine.


Devorant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dévorant)

1. care devorează, mănâncă cu voracitate şi rapiditate; devorator.

2. care împinge pe cineva mănânce mult (ex. apetit ~).

3. care nu poate fi stăpânit, domolit.

4. care consumă, distruge repede.

5. (figurat) care absoarbe, consumă rapid o cantitate mare de lucruri.

6. (figurat) care produce o senzație violentă; care produce o tulburare profundă.

7. (figurat) care mistuie; în stare devoreze; mistuitor, arzător.


Devorator, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. dévorateur)

1. (animal, persoană) care devorează, mănâncă cu lăcomie; devorant.

2. (figurat) (cel, cea) care consumă repede și din belșug.

3. (cel, cea) care consumă, distruge (ex. foc ~).


Fetofagie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (feto- + -fagie, cf. fr. fœtophagie)

1. obicei la unele carnasiere primipare de a-și devora puii imediat după fătare; actul de a mânca un făt.


Nesățios, -oasă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (ne- + sățios)

1. care nu se (mai) satură; care nu se mulțumește cu ce are, care caută obțină, acapareze tot mai mult; neîndestulat.

2. care nu se simte niciodată sătul; care nu are saț la mâncare, la băutură; (prin ext.) lacom.

3. (despre mâncare) care nu satură.

4. (fig.) care nu poate fi astâmpărat, potolit, stăpânit; (prin ext.) mistuitor, devorant.

5. (var.) (înv.) nesițios, (reg.) năsățios, (reg.) nesățos, (reg.) nisățos.