diapazon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diapason)

1. mic instrument de oțel în formă de U, care, vibrând, produce un singur sunet pur (la), etalon pentru acordare sau pentru a se „da tonul”.
2. a fi la același ~ cu cineva = a fi la aceeași dispoziție, în aceeași stare sufletească cu cineva.
3. ambitus.
4. model-tip de hașuri la standardizarea trasării grosimii hașurilor.
5. (tehn.) ~ de dimensiuni = interval dintre valorile maxime și minime ale dimensiunilor unor piese standardizate.

ambitus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităților).

cornet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cornet)

1. bucată de hârtie răsucită în formă de pâlnie, în care se împachetează bomboane, semințe etc.
2. ~ acustic = dispozitiv în formă de pâlnie care amplifică vibrațiile sonore, folosit de persoane ce au auzul slab; ~ cu piston = instrument de suflat din alamă, asemănător trompetei, dar cu diapazon mai acut, cu pistoane în loc de ventile, folosit în orchestre de muzică ușoară și de jaz.
3. ~ nazal = fiecare dintre cele șase lame osoase de forma unui cornet (1), situate câte trei în fiecare nară.
4. (geol.) martor de eroziune aproape conic, deasupra unei suprafețe de eroziune netede sau puțin ondulate.

ton 1

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. ton, lat. tonus)

1. sunet (muzical).
2. intervalul dintre două trepte alăturate ale gamei diatonice, echivalent cu două semitonuri.
3. a da ~ul = a) a stabili tonalitatea unei cântări vocale, cu diapazonul; b) a iniția ceva.
4. mlădiere, inflexiune a vocii, intonație.
5. fel de a-și exprima gândurile; fel de a fi, de a se purta.
6. atmosferă specifică din cuprinsul unei opere (literare).
7. nuanță a culorii (într-un tablou).
8. culoare dominantă, tonalitatea generală a unui tablou.