disfuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Dysfunktion)

1. (med.) tulburare a funcției unui organ, aparat sau sistem.
2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte.
3. (fil.) acțiune a cărei consecință este reducerea integrării sau adaptării unei unități date la contextul social respectiv.

disfuncțional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (disfuncţie + -onal)

1. referitor la disfuncție.
2. care prezintă disfuncționalitate.
3. (antonim) funcțional.

dizendocrinie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. dysendocrinie)

1. (med.) disfuncție a glandelor endocrine; orice tulburare funcțională a glandelor endocrine; endocrinoză, discrinie.

endocrinopatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. endocrinopathie)

1. afecțiune datorată disfuncției unei glande endocrine.

exocrinopatie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exocrinopathie)

1. afecțiune datorată disfuncției unei glande exocrine.

hemispasm

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. hémispasme)

1. (med.) mișcare spasmodică produsă cu intensitate redusă; spasm unilateral.
2. ~ facial = contracție musculară nedureroasă, involuntară, pe o parte a feței, din cauza disfuncției nervului facial.

impotență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impotence, lat. impotentia)

1. starea celui care este impotent, care nu se mai poate mișca, care este lipsit de folosirea unui membru; lipsă de vigoare; neputință.
2. incapacitatea de a obține și de a menține o erecție suficient de fermă pentru a săvârși actul sexual; disfuncție erectilă.
3. ~ funcțională = pierdere totală sau parțială a funcțiilor unui membru, ca urmare a unei fracturi, paralizii, anchiloze.