Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allélisme)
1. reacţia care există între alelele diferite ale unei gene.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. parallélisme)
1. proprietate a două drepte sau plane de a fi paralele; paralelitate.
2. paralelă.
3. ~ psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele.
4. compoziție prin care se alătură două idei, sentimente, aspecte prin construcții sintactice.
5. (muz.) mișcare în aceeași direcție a vocilor, fără modificare a intervalelor dintre ele.
6. (biol.) apariție a unor caractere similare în cursul evoluției, în populații (specii) înrudite filogenetic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. lineatio)
1. aspect vărgat al unor roci efuzive, produs de paralelismul mineralelor închise care s-au regrupat în benzi lungi pe direcţii de scurgere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rota- + -gramă)
1. instrument de mare ingeniozitate, construit din pătrate translucide de plastic, pe fețele cărora sunt desenate în culori diferite (tri)unghiuri și care, prin rotire, pot fi puse în diferite poziții, subliniindu-se congruențele, paralelismul și proprietățile figurilor rezultate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (auto- + paralel)
1. (fiz.) curbă ~ă pe o suprafață = curbă pentru care un vector tangent se transportă prin paralelism, rămânând mereu tangent curbei.