Rezultate principale (Dogmă):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dogme, lat., gr. dogma)
1. învăţătură, teză fundamentală a unei religii, obligatorie pentru toţi adepţii ei, care nu poate fi supusă criticii.
2. teză considerată ca imuabilă, care trebuie acceptată necritic şi aplicată rigid, fără a ţine seamă de condiţiile concrete.
Rezultate secundare (Dogmă):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dogmatique, lat. dogmaticus)
1. adj. referitor la dogme; cu caracter de dogmă.
2. care respectă cu stricteţe dogmele, respingând principiul verificării critice al gândirii creatoare.
3. mărginit, închistat în dogme.
4. s. f. parte a teologiei cuprinzând expunerea sistematică a dogmelor unei religii; tratat despre dogme.
5. s. m. f. dogmatist.
Parte de vorbire: adv. (învechit)
Origine: (fr. dogmatiquement)
1. în mod dogmatic; din punct de vedere dogmatic; (înv.) dogmaticește.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. dogmatician)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dogmatisme, rus. dogmatizm)
1. mod de gândire rigid, necritic, cu idei, teze considerate ca având o valoare de necontestat în orice condiţii.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. dogmatiste)
1. adj., s. m. f. (adept) al dogmatismului; dogmatic.
2. s. m. cel care susține dogmele unei biserici.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. dogmatiser)
2. (fig.) a vorbi pe un ton sentenţios, care nu admite replică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. adogmatique)
2. I. referitor la adogmatism, la respingerea dogmelor.
3. se spune despre o persoană care refuză orice dogmă.
4. II. persoană care respinge orice doctrină, sistem sau principiu religios bazat pe dogmă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angélologie)
1. parte a dogmaticii care tratează despre îngeri.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. antidogmatic, fr. antidogmatique)
1. care se opune dogmelor unei teologii, ale unei filozofii; care respinge dogmatismul.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. antidogmatisme)
1. doctrină care combate dogmatismul; atitudine antidogmatică.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. antitrinitaire)
1. I. privitor la antitrinitarism.
2. care neagă dogma Sfintei Treimi.
3. II. adept al antitrinitarismului.
4. creștin care nu recunoaște Trinitatea și neagă divinitatea lui Isus Hristos.
5. membru al unei secte care respinge dogma Sfintei Treimi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antitrinitarisme)
1. doctrină eretică în biserica veche care nega dogma creştină a Treimii.