Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. dolium, după fr. deuil)
1. jale, tristeţe, durere cauzată de moartea cuiva apropiat, de o nenorocire obştească etc.; atitudine plină de tristeţe a unui om căruia i-a murit cineva.
2. zi de ~ = zi care aminteşte de un eveniment dureros; în ~ = în negru.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. dolium)
1. (antic.) vas mare de lut de dimensiunile unui butoi, la greci şi la romani pentru păstrarea lichidelor ori ca depozit de grâu.
2. (Roma Antică) jar mare destinat comerțului cu ridicata.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. berne)
1. în ~ = (despre steaguri) coborât pe jumătate, în semn de doliu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crêpe)
1. cauciuc natural, alb-gălbui şi translucid, obţinut prin coagularea latexului cu acid acetic sau formic, pentru tălpi la încălţăminte.
2. ţesătură subţire de mătase sau de lână, cu faţa uşor încreţită.
3. bucată neagră dintr-o astfel de ţesătură purtată (la rever) în semn de doliu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. elegisch)
1. despre sau legat de o elegie; care compune elegii; elegiac, (înv.) eleghiacesc.
2. exprimând durere sau doliu.
Parte de vorbire: s.f. (regional)
Origine: (bg. жалеика)
1. femeie care poartă doliu doar de ochii lumii.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (îndolia)
1. durere adâncă pricinuită de moartea unei rude, a unei ființe iubite.
2. îmbrăcare cu haine de doliu.