Dictionar

dotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dot)

1. bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei fete de măritat.
 

dota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. doter, lat. dotare)

1. a utila (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfășurării activității.
2. (fig.) a înzestra cu calități intelectuale sau sufletești.
3. a da dotă unei fete la căsătoria ei.
 

anecdotă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anecdote, gr. anekdota)

1. fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități.
2. scurtă povestire hazlie, spirituală, cu un sfârșit deosebit, neașteptat.
 

autodota

Parte de vorbire:  I. vb. refl., II. vb. tr.  
Etimologie: (auto- + dota)

1. I. a-și achiziționa din resurse proprii bunuri personale.
2. II. a utila cu mijloace proprii; a autoutila.
 

dotal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dotal, lat. dotalis)

1. referitor la dotă; prin care se constituie o dotă.
 

dotat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dota)

1. înzestrat cu calități deosebite.
 

dotație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dotation, lat. dotatio)

1. capacitate înnăscută care face posibile performanțe; dotare (2).
2. mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare.
 

anecdotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anecdotique)

1. adj. cu caracter de anecdotă.
2. s. f. schema desfășurării epice a unei povestiri, a unui film etc.
 

armament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armement, lat. armamentum)

1. totalitatea mijloacelor tehnice de luptă din dotarea unei unități militare, a unei nave, țări etc.
2. tot ce există la bordul unei nave gata de plecare.
 

autodotare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (autodota)

1. acțiunea de a se autodota și rezultatul ei.
2. achiziționare din resurse proprii a unor bunuri personale; autodotat.
3. utilare din resurse proprii; autoutilare.
 

autorulotă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + rulotă)

1. tip de vehicul de agrement, o structură autopropulsată care conține dotările unei locuințe; rulotă autopropulsată.
 

autoutila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (auto1- +utila)

1. refl. (despre întreprinderi, instituții) a se utila cu mijloace proprii; a se autodota.
 

aviație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aviation)

1. zbor cu ajutorul avioanelor.
2. disciplină care studiază tehnica și zborul vehiculelor aeriene mai grele decât aerul.
3. personalul și mijloacele de zbor ale unei țări, ale unei societăți comerciale etc.
4. forță aeriană înglobând personalul și avioanele militare ale unei armate.
5. ~ sanitară = formație sanitară dotată cu avioane pentru acordarea asistenței medicale de urgență.