dublură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doublure)

1. (al doilea) interpret al unui rol într-o piesă de teatru, într-un film, care înlocuiește în anumite ocazii pe titularul rolului.
2. obiect la fel cu altul.
3. căptușeală de haine etc.
4. (mar.) bucată de pânză ce dublează o tendă sau o velă.
5. tablă suplimentară sudată peste bordajul unei nave, pentru a-l întări în punctele mai solicitate.

contrapartidă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. contrepartie)

1. dublură a unui cont, a unui registru, ținută pentru verificare.
2. (bursă) operație contrară alteia pentru a reduce riscurile sau din orice alt motiv.
3. (la jocul de cărți) partidă nouă, jucată de către cineva cu aceiași parteneri, pentru a-și lua revanșa.
4. element care se opune altuia, stabilind echilibrul; contraparte.

dubla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. doubler)

1. tr., refl. a (se) face de două ori mai mare; a (se) îndoi.
2. tr. a face o lucrare similară cu alta existentă, sau care servește aceluiași scop ca și prima.
3. a căptuși (o haină, bordajul sau puntea unei nave etc.).
4. a înlocui un actor într-un anumit rol pe care îl deține într-o distribuție, a fi dublura unui actor; (fig.) a secunda, a însoți.
5. a executa un dublaj (1).
6. (sport) a depăși cu un tur un concurent.
7. (mar.) a ocoli cu nava un obstacol sau un reper de navigație.
8. a întări o velă în vederea luptei sau în caz de vreme rea.

dubleu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. doublé)

1. acțiunea de a doborî două animale de vânat cu două lovituri apropiate ale puștii.
2. dublură.