Dictionar

algebră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algèbre, lat. algebra)

1. ramură a matematicii care studiază generalizările operațiilor aritmetice.
 

algebric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. algébrique)

1. care se referă la algebră; care folosește algebra; care este obținut prin algebră.
2. care conține doar numere, litere și operatori aritmetici.
3. (prin analogie) care este caracterizat de rigoare și abstractizare.
 

algebrist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. algébriste)

1. specialist în algebră.
2. matematician care cunoaște, practică sau predă algebra.