Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. écu)
1. unitate monetară de credit a Uniunii Europene.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. équation, lat. aequatio)
1. relație matematică exprimată sub forma egalității, în care intră elemente cunoscute și necunoscute și care se verifică numai pentru anumite valori ale necunoscutelor.
3. ~ chimică = reprezentare a unei reacții chimice cu simbolurile elementelor pentru a desemna atomii și moleculele care iau parte efectiv la aceasta.
4. (astr.) ~ a timpului = diferența dintre timpul solar mijlociu și cel adevărat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. équationnel, lat. aequationalis)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. équateur, lat. aequator)
1. cerc mare, imaginar, pe suprafața Pământului, al cărui plan este perpendicular pe axa polilor și ale cărui puncte sunt egal depărtate de aceștia.
2. ~ ceresc = cercul mare al sferei cerești în al cărui plan se află ecuatorul terestru.
3. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere.
4. linie imaginară care înconjură echidistant de poli o formație anatomică mai mult sau mai puțin sferică.
Parte de vorbire: Traducere
Origine:
1. LAT aequatorialis
2. FR équatorial; dimidié
3. EN equatorial
4. DE äquatorial
5. RU эквториaльный
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. équatorial)
1. adj. de (la) ecuator, specific ecuatorului.
2. zonă ~ă = zonă de circa 10 grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului; climă ~ă = climat din zona ecuatorială, temperatură constant ridicată și pluviozitate abundentă; coordonate ~e = sistem de coordonate prin care se determină poziția aștrilor în raport cu ecuatorul ceresc.
3. care împarte în două jumătăți.
4. (biol.) placă ~ă = plan median al unei celule unde cromozomii fisurați se grupează în cursul mitozei.
5. s. n. lunetă astronomică pentru observarea mișcării stelelor și determinarea coordonatelor lor ecuatoriale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oecuménique, lat. oecumenicus, gr. oikumenike)
1. cu caracter universal; investit cu autoritate ecleziastică pentru toate bisericile creştine.
2. mişcare ~ă = mişcare religioasă care urmăreşte reuniunea tuturor bisericilor creştine într-una singură; ecumenism.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. habile, lat. habilis)
1. care are multă pricepere manuală; îndemânatic.
2. care execută (ceva) cu pricepere și competență; dibaci, priceput.
3. (fig.) care dă dovadă de viclenie și ingeniozitate; care este descurcăreț, șmecher.
4. (jur.) care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept.
5. (antonime) inabil, neîndemânatic, nepriceput, stângaci.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. accelerando)
1. (muzică) (ca indicație de execuție) din ce în ce mai repede, grăbind.
2. indicație de tempo care cere interpretului accelerarea, creșterea mișcării; incalzando.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. access)
1. (inform.) a avea acces, a intra într-o reţea, într-un program.
2. a obţine o instrucţiune din memorie, pentru a o executa.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)
1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).