Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. œcuménisme)
1. (religie) mișcare care vizează reunificarea tuturor bisericilor creștine; mişcare ecumenică.
2. (prin anal.) reconciliere, unire, unitate.
3. (prin ext.) dialog între mai multe religii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oecuménique, lat. oecumenicus, gr. oikumenike)
1. cu caracter universal; investit cu autoritate ecleziastică pentru toate bisericile creştine.
2. mişcare ~ă = mişcare religioasă care urmăreşte reuniunea tuturor bisericilor creştine într-una singură; ecumenism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. œcuméniste)
1. I. referitor la ecumenism, mișcare care urmărește să unească toate bisericile creștine.
2. care pledează pentru ecumenism.
3. II. adept al ecumenismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irénique, lat. irenicus, gr. eirenikos)
1. inspirator de pace; pacific.
2. (religie) care caută ecumenismul, înțelegerea între oameni cu opinii religioase divergente.