Dictionar

alia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. allier)

1. refl. a se uni printr-un tratat de alianță.
2. a se alătura unei idei.
3. a se înrudi prin căsătorie.
4. tr. a topi împreună anumite metale (cu metaloizi), pentru un aliaj.
 

aliaceu, -ee

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alliacé)

1. referitor la usturoi.
2. care este specific usturoiului, care are legătură cu usturoiul (din punct de vedere al mirosului, gustului).
3. miros ~ = miros de usturoi.
 

aliaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alliage)

1. produs metalic obținut prin topirea mai multor metale ori a unor metale cu metaloizi.
 

alianță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alliance)

1. înțelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice.
2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc.
3. rudă prin ~ = afin.
 

alias

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. alias)

1. zis și..., numit și...
 

aliat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alia)

1. adj. unit printr-o alianță.
2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj.
3. s. m. f. persoană, organizație, stat care face parte dintr-o alianță.
 

detalia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. dettagliare, fr. détailler)

1. a demonstra, a analiza, a expune (ceva) amănunțit.
 

acqua Tofana

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acqua-tofana)

1. otravă celebră în Italia.
2. (var.) (var.) acqua-toffana.
 

adera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adhérer)

1. a se ralia la părerea cuiva.
2. a deveni adeptul unui partid, al unei mișcări etc.
3. (despre state) a se alătura unui tratat.
4. a fi, a se ține lipit, strâns.
 

afin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. affinis)

1. adj. înrudit.
2. s. m. f. rudă prin alianță.
 

afinitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affinité, lat. affinitas)

1. potrivire, asemănare, apropiere.
2. proprietate a substanțelor de a se combina între ele.
3. (bot.) înrudire, apropiere generică.
4. (jur.) înrudire prin alianță.
 

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.
 

alamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. lama)

1. aliaj de cupru și zinc.
2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alamă (1).