element

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. élément, lat. elementum)

1. s. n. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pământul) ale corpurilor și fenomenelor naturii.
2. (pl.) fenomene, forțe ale naturii.
3. parte componentă a unui întreg, a unui ansamblu.
4. (lingv.) ~ de compunere = temă, cuvânt împrumutat, fără existență independentă, numai în compunerea de tip savant; ~ de relație = cuvânt sau locuțiune care exprimă raporturi sintactice.
5. membru al unei colectivități etc.
6. (chim.) corp simplu, care în combinație cu alte asemenea corpuri, dă naștere corpurilor compuse.
7. (fig.) mediu în care trăiește o ființă.
8. a fi în ~ul său = a fi într-o situație favorabilă.
9. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formează o mulțime.
10. celulă a unei pile electrice.
11. (pl.) principiu, noțiune de bază a unei discipline, a unei teorii etc.
12. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer.

bioelement

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bioélément)

1. element chimic din structura materiei vii; element chimic simplu esențial pentru viață.

elementar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. élémentaire, lat. elementarius)

1. de bază, esențial, fundamental.
2. care cuprinde principiile de bază ale unei discipline, științe etc.
3. învățământ ~ = prima treaptă a învățământului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază.
4. foarte simplu, rudimentar.
5. (mat.) funcție ~ă = funcție rațională, trigonometrică, exponențială, logaritmică etc., precum și funcțiile obținute din acestea, printr-un număr finit de operații algebrice de compunere sau de inversare.
6. care ține de natură și de fenomenele ei.

elementaricesc, -ească

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (elementar + -icesc)

1. care este de bază; elementar.
2. (despre cărți, manuale etc.) care cuprinde elemente de bază ale unei științe; elementar.
3. (despre discipline științifice) care studiază elementele de bază; elementar.

elementaritate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. eléméntarité, cf. it. elementarità)

1. calitatea a ceea ce este elementar, adică simplu, ușor; forță elementară.
2. caracterul specific a ceea ce este elementar.
3. (antonime) complexitate, dificultate.

elementariza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (elementar + -iza, cf. fr. élémentariser)

1. a face să devină elementar; a simplifica.

elementarizare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. élémentarisation)

1. acțiunea de a elementariza, de a simplifica ceva, și rezultatul acestei acțiuni.

abațial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abbatial, lat. abbatialis)

1. care aparține unei abații, de abație.
2. care constituie un element al unei abații.
3. biserică ~ă = biserica principală a unei abații.
4. oraș ~ = oraș construit în jurul unei abații celebre.

abc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abc)

1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.
2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.
3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.

abecedar

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. abecedarius, fr. abécédaire)

1. carte elementară pentru învățarea scrisului și cititului.
2. (fig.) primele noțiuni ale unei științe sau profesiuni; abc.
3. (var. înv.) abețadar, abețe, abițedar, abițidar.

abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.

abrupt, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abrupt, lat. abruptus)

1. I. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.
2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.
3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.
4. II. formă de relief abruptă.
5. porțiune de teren cu pantă foarte înclinată.

absorbi

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. absorber, lat. absorbere)

1. tr. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.
2. a prelua cunoștințe, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structură.
3. (despre corpuri poroase) a atrage în sine; a lăsa să pătrundă în sine; a îmbiba.
4. (fig.) a preocupa intens.
5. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri.
6. (fig.) a interesa foarte mult pe cineva; a preocupa.
7. fig. a preocupa în întregime; a captiva.