Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ellipse, cf. gr. elleipsis - lipsă)
1. curbă, loc geometric al punctelor dintr-un plan a căror sumă a distanțelor la două puncte fixe, numite focare, este constantă.
2. omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînțeleg.
3. figură de stil care constă în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multă expresivitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. apollonisch)
1. referitor la opera matematică a lui Apollonius, în care apar pentru prima dată denumirile celor trei conice: elipsa, hiperbola, parabola şi alte noţiuni, ca: diametri, axe, focare etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brachylogie)
1. elipsă constând în evitarea repetării unui element al frazei, exprimat anterior; brevilocvenţă.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. ellipso-, cf. lat. ellipsis, gr. elleipsis „lipsă, defect”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. elliptique)
1. (geom.) care are forma de elipsă; cu forma de elipsă.
2. (lingv.) care conține o elipsă; care adoptă elipsa în exprimare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. ellipticité)
1. însușire a unei figuri geometrice de a fi eliptică; apropiere mai mare sau mai mică a unei figuri de o elipsă; gradul de turtire a unei elipse.
2. însușire a unei propoziții, a unei fraze sau a unui text de a fi eliptic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ovale)
2. eliptic.
3. s. f. (mat.) curbă convexă închisă, imitând elipsa, compusă din patru arce care se racordează.