Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. allogamie)
1. (biol.) încrucişare între indivizi genetic deosebiţi.
2. (bot.) polenizare încrucişată cu polen de la alte plante aparţinând aceleiaşi specii; xenogamie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autoallogamie)
1. prezenţa în cadrul aceleiaşi specii a unor indivizi parţial autogami şi alogami.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. allogame)
1. (plantă) care prezintă alogamie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allosperme)
1. embrion rezultat prin alogamie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. xénogamie)
1. (biol.) încrucișare între indivizi genetic deosebiți.
2. (bot.) polenizare încrucișată între indivizii deosebiți ai aceleiași specii; alogamie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. adynamandria)
1. (bot.) incapacitate funcțională a staminelor sau a androceului din floare.
2. (bot.) alogamie neurmată de fecundare.
3. (bot.) nefertilitatea polenului pe stigmatul unei flori.