Dictionar

epigramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épigramme, lat. epigramma)

1. (ant.) inscripție pe pietre funerare, monumente, vase etc.
2. poemă scurtă pe orice temă, de felul celor cultivate în epoca elenistică la Alexandria.
3. specie de poezie scurtă, cu caracter satirizant, care se sfârșește printr-o poantă ironică, mușcătoare, la adresa unui personaj, a unui fapt etc.
 

epigramatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus)

1. cu caracter de epigramă; satiric; epigramistic.
 

epigramatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épigrammatique, lat. epigrammaticus)

1. cu caracter de epigramă; satiric; epigramistic.
 

epigramist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. epigrammista)

1. autor de epigrame, de poezii satirice; (înv.) epigramatist.
 

epigramistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (epigramă + -istic)

1. cu caracter de epigramă; epigramatic, satiric.
 

poantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. pointe)

1. partea cea mai hazlie, de efect, dintr-o anecdotă, epigramă etc.
2. vârful pantofilor de balet.
3. poziție din baletul clasic, executată de balerine, pe vârful picioarelor.
 

xenie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Xenie)

1. gen de epigramă satirică.