Dictionar

erbacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. herbacé, lat. herbaceus)

1. (plantă) cu tulpina subține, nelignificată, cu aspect de iarbă.
 

acantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acanthe, lat. acanthus, gr. akantha)

1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de spic.
2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.
3. apofiza spinoasă a vertebrelor.
 

achiu

Parte de vorbire:  I. s.n. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (I. fr. acquit; II. cf. lat. apium)

1. I. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe partida.
2. (reg.) baston special de lemn, cu care jucătorii lovesc bilele de biliard; tac.
3. II. plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos și cărnos, cultivată ca plantă culinară; țelină (Apium graveolens).
 

amarant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarante, lat. amarantus)

1. plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albeIadj. inv., s. n. (colorant) roșu-violet.
 

amarantacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarantacées)

1. familie de plante erbacee apetale: amarantul.
 

amarilidacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amaryllidacées)

1. familie de plante monocotiledonate erbacee, cu staminele și ovarul aderent la calciu: ghiocelul.
 

amarilis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amaryllis)

1. plantă erbacee cu bulb și cu flori mari, colorate.