Dictionar

euforie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. euphorie, gr. euphoria)

1. stare de fericire, de beatitudine.
2. falsă senzație de fericire, manifestată ca simptom al unei boli neuropsihice sau provocată de substanțe narcotice.
 

beatitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. beatitudo, fr. béatitude)

1. stare de fericire deplină.
2. stare patologică de euforie permanentă.
 

ciclotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclothymie)

1. formă ușoară de psihopatie, caracterizată prin alternarea stărilor de euforie cu cele de depresiune.
 

euforic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. euphorique)

1. adj. referitor la euforie.
2. adj., s. m. f. (om cu temperament) înclinat spre euforie.
 

euforiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. euphoriser)

1. a da o senzație de euforie.
 

euforizant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. euphorisant)

1. (medicament) care provoacă euforie.
 

morfinomanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. morphinomanie)

1. toxicomanie constând în folosirea de morfină (prin injecții subcutanate) pentru a provoca o stare de euforie.