Dictionar

excelență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excellence, lat. excellentia)

1. titlu care se dă în unele țări demnitarilor (șefi de state, ambasadori, miniștri) și (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecțiune; calitatea de a fi excelent.
3. prin ~ = în mod deosebit.
 

eminamente

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (fr. éminemment)

1. în cel mai înalt grad, prin excelență, cu deosebire.
 

Stradivarius

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (din Stradivarius, latinizarea numelui lui Antonio Stradivari (1644-1737), lutier faimos din Cremona; fr. stradivarius)

1. vioară, violă sau violoncel fabricate de Antonio Stradivarius sau asemănătoare acestora.
2. (prin ext.) simbol de excelență.
 

precelenție

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (lat. praecellentia „superioritate, excelență”)

1. întâietatea a ceea ce este excelent; superioritate în excelență.
 

exchizit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (lat. exquisitus)

1. de o frumusețe deosebită sau o excelență rară; excelent, excepțional.
2. (var. înv.) eschizit, escuisit, exquisit.