Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. extrapoler)
1. a aplica procedeul extrapolării; a face o extrapolare.
2. a deduce sau a generaliza plecând de la date parțiale sau dintr-o altă zonă.
3. (matematică) a calcula valori sau a extinde o serie dincolo de limitele cunoscute; a calcula prin extrapolare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. extrapolable)
1. care poate fi extrapolat, a cărui valoare poate fi anticipată.
Parte de vorbire: s.
Origine: (extrapola)
1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare.
2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. extrapolation)
1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.
Parte de vorbire: s.
Origine: (extrapola)
1. extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare.
2. (mat.) determinare aproximativă a valorilor unei funcții continue în puncte situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. extrapolation)
1. deducere, generalizare plecând de la date parțiale.
2. extinderea faptelor observate printr-o ipoteză care merge în aceeași direcție.
3. (matematică) estimarea valorii unei funcții dincolo de limitele cunoscute.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. extrapolable)
1. care poate fi extrapolat, a cărui valoare poate fi anticipată.