Dictionar

Rezultate principale (Figura):

Figura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. figurer, lat. figurare)

1. intr. a fi prezent undeva, a lua parte la ceva; a fi pe o listă.

2. a face figuraţie în teatru.

3. tr. a ilustra, a reprezenta ceva (în artele plastice); a imagina.


Figură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figure, lat. figura)

1. chip, față, obraz.

2. (fam.) a-i face ă (cuiva) = a păcăli, a face cuiva o farsă.

3. formă exterioară a unui corp, a unei ființe; imagine plastică a unui corp.

4. (mat.) ~ geometrică = ansamblu de puncte, linii și suprafețe.

5. carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne și personaje.

6. (șah) fiecare dintre piesele de joc.

7. persoană; personalitate.

8. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare.

9. reprezentare, imagine simbolică sau alegorică a unei persoane, a unui animal sau obiect.

10. ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimbă sensul propriu al unui cuvânt, îmbogățindu-i-se semnificația.

11. ~i silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul în funcție de poziția termenilor în premise.

12. poziție, mișcare (la dans, la scrimă, patinaj etc.).


Rezultate secundare (Figura):

Configura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. configurer, lat. configurare)

1. refl., tr. a lua, a da o anumită formă, un anumit aspect.

2. (inform.) a interpreta comenzile unui sistem de operare.


Desfigura

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. défigurer)

1. a poci, a urâţi, a sluţi (figura, faţa cuiva).


Figural, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. figurale, germ. figural)

1. (despre sensul unui cuvânt) figurat, alegoric.

2. (ornamental) cu figuri.


Figurant, -ă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figurant)

1. artist într-o piesă de teatru, într-un film etc. numai prin prezenţa sa.

2. persoană prezentă la desfăşurarea unui eveniment, la o întâlnire etc., fără a lua efectiv parte la ea.


Figurat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. figuré, lat. figuratus)

1. (despre cuvinte, expresii) folosit în alt sens decât cel propriu, obişnuit.

2. (despre stil) bogat în imagini, în figuri poetice; figurativ (1).

3. elemente ~e = celulele din sânge.


Figuraţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. figuration, lat. figuratio)

1. ansamblul figuranţilor (dintr-o piesă de teatru, dintr-un film etc.).

2. a face ~ = a avea un rol de figurant.

3. (muz.) grup de note cu o anume constantă ritmică, la acompanierea unei linii melodice.


Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Addubitaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. addubitatio)

1. figură retorică care afirmă pretinsa inabilitate a oratorului de a vorbi competent despre ceva; dubitaţie.


Afereză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aphérèse)

1. suprimare a vocalei iniţiale, a unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt.

2. poezie rebusistă din două părţi, prima definind un cuvânt-bază din care, suprimând prima literă, se obţine un alt cuvânt, definit în a doua parte.

3. figură retorică prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enunţându-se ceea ce este demn de reţinut.


Aluzie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allusion, lat. allusio)

1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie etc., fără a se exprima direct.

2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenţia de a face se înţeleagă altceva.


Ambiversiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. ambiversion)

1. configurația personalității unui ambivert; cuplu de două tendințe spre introversiune și extroversiune.


Amfipteră

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. amphiptère)

1. (herald.) figură, un şarpe sau un dragon înaripat.