Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. finesse, it. finezza)
1. calitatea a ceea ce este fin; delicatețe.
2. (text.) raport care se stabilește între lungimea unui fir și greutatea lui; calitate superioară a unui fir, a unei țesături.
3. raportul dintre portanța și rezistența la înaintare a unei aripi sau a unui avion, a unui corp cu forme aerodinamice.
4. cantitatea de metal prețios dintr-un aliaj, exprimată sub formă de părți la mie.
5. (fig.) subtilitate, putere de pătrundere; ingeniozitate.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. arachnoïdien)
1. care are fineţea unei pânze de păianjen.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. astuzia)
1. şiretenie, viclenie, perfidie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atticisme, lat. atticismus)
1. formă specifică a dialectului atic; (prin ext.) formă sau construcție atică introdusă într-o altă limbă.
2. mulțimea calităților de gândire și expresie specifice marilor scriitori atici (eleganța, finețea, puritatea limbajului, proprietatea și vigoarea expresiei, precizia, simplitatea, concizia et cetera).
3. fineţe de gust, măsură, eleganţă, puritate de stil şi de limbă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. velouté)
1. cu înfăţişarea şi fineţea catifelei; catifelin.
2. (fig.; despre sunete, voce) plăcut, cald, mângâietor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (catifel/at/ + -in)
1. care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei; catifelat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. définition, lat. definitio)
1. operaţie logică prin care se determină conţinutul unei noţiuni, notele ei esenţiale, indicându-se genul proxim şi diferenţa specifică, sau se precizează înţelesul unui cuvânt ori simbol; propoziţie prin care se exprimă această determinare.
2. formulă care dă sensul (semnificațiile) unui cuvânt, al unei expresii și care își propune să fie sinonim cu ceea ce este definit.
3. prin ~ = prin însăşi natura lucrurilor.
4. (telecom.) mărime care caracterizează gradul de finețe al unei imagini de televiziune, exprimată în număr de linii; liniatură, rezoluția imaginii.