Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. embrayage)
1. acțiunea de a ambreia; ambreiare, ambreiere.
2. organ de maşină care asigură o legătură temporară între doi arbori coaxiali, permiţând şi decuplarea în funcţionare.
3. (antonime) debreiaj, debreiere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. servo- embrayage)
1. ambreiaj al unei maşini la care cuplarea şi decuplarea motorului sunt efectuate de un servomotor.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. embrayer)
1. a cupla, prin intermediul unui ambreiaj, un motor cu mecanismul pe care trebuie să îl pună în mişcare.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. débrayer)
1. a suprima legătura dintre două piese cuplate printr-un ambreiaj.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. débrayage)
1. acțiunea de a debreia și rezultatul ei; debreiere.
2. (tehn.) operație care elimină legătura dintre doi arbori angrenați anterior.
3. (auto.) operație prin care, sub acțiunea pedalei, arborele motor și cutia de viteze sunt decuplate pentru a permite schimbarea treptelor de viteză.
4. mecanism care permite această operațiune.
6. (antonime) ambreiaj, ambreiare, ambreiere.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (dez- + ambreia)
1. a scoate din ambreiaj; a debreia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. ferrodo)
1. ţesătură de fire metalice şi de azbest, folosită ca garnitură la discurile de ambreiaj, la saboţii de frână etc.; metalazbest.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. servo- embrayage)
1. ambreiaj al unei maşini la care cuplarea şi decuplarea motorului sunt efectuate de un servomotor.