Dictionar

fluor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluor)

1. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înăbușitor, toxic, foarte activ.
 

fluoren

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorène)

1. hidrocarbură aromatică polinucleară, folosită în diverse sinteze organice.
 

fluoresceină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorescéine)

1. materie colorantă galbenă, care la fluorescență devine verde, extrasă din rezorcină, folosită în hidrografie și în farmacie.
 

fluorescent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. fluorescent)

1. (despre substanțe) care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență.
2. tub ~ = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă.
 

fluorescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorescence)

1. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice.
 

fluorfosgen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorphosgène)

1. substanță toxică sufocantă, de luptă.
 

fluorhidric

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorhydrique)

1. acid ~ = acid din combinarea fluorului cu hidrogenul, sub formă de gaz incolor, cu miros înăbușitor, toxic.
 

angiofluorografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiofluorographie)

1. radiografie sau radioscopie a vaselor sangvine cu ajutorul fluorului.
 

angiofluoroscopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiofluoroscopie)

1. radioscopie a vaselor sangvine bazată pe apariția unei fluorescențe cutanate după injectarea cu fluoresceină.
 

criolit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cryolithe)

1. fluorură dublă naturală de aluminiu și sodiu.
 

electrofluorescopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (electro- + fluorescopie)

1. electrocardiografie fluorescopică.
 

eozină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éosine)

1. materie colorantă roșie sau galben-verzuie, obținută prin acțiunea bromului asupra fluoresceinei, servind în industria textilă, la fabricarea cernelurilor etc.
 

fluoresceină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fluorescéine)

1. materie colorantă galbenă, care la fluorescență devine verde, extrasă din rezorcină, folosită în hidrografie și în farmacie.