formaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (format + -iza)

1. a croi cu circularul panourile de lemn suprapuse după diferite forme și dimensiuni cerute de producție.

formaliza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. formaliser)

1. tr. a da un caracter formal unui sistem de cunoștințe, unei teorii.
2. (log.) a reduce la un sistem de cunoștințe.
3. refl. a se simți ofensat din cauza unei impoliteți.

dibol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. dibol)

1. limbaj formalizat pentru prelucrarea datelor din domeniul economic la calculatorul electronic.

epistemic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. épistémique)

1. referitor la cunoaștere, la știință.
2. logică ~ă = ramură a logicii moderne care grupează încercările de formalizare a relațiilor logice dintre enunțurile care cuprind termeni epistemici (cunoaștere, opinie etc.).

limbaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. langage)

1. proces de comunicare a ideilor și sentimentelor prin mijlocirea limbii.
2. (inform.) sistem de caractere și simboluri folosit în programare.
3. ~ formalizat = limbaj artificial, dintr-un sistem de semne convenționale.
4. limbă.
5. fel caracteristic de exprimare.
6. (fig.) orice mijloc de exprimare a ideilor, a sentimentelor.

semantic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. sémantique)

1. adj. referitor la semantică; semasiologic.
2. câmp ~ = ansamblu de cuvinte aflate într-o strânsă corelație de sens.
3. s. f. ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția lor în timp; semasiologie.
4. sens lexical; (p. ext.) semnificație; semantism.
5. ~a artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor în limbajul literar.
6. parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele desemnate.
7. (fil.) ~ generală = curent apărut la începutul sec. XX în SUA, care cercetează limbile „naturale” mai ales din punct de vedere sociologic și pragmatic.
8. (inform.) ansamblul regulilor ce definesc înțelesul fiecărui program, semnificația propozițiilor într-un limbaj.
9. teoria interpretării unui anumit sistem formalizat prin alt sistem formalizat.

variabil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. variable, lat. variabilis)

1. adj. care variază; schimbător.
2. (despre cuvinte) care are forme flexionare, flexibil.
3. capital ~ = parte a capitalului cheltuită pentru cumpărarea forței de muncă.
4. s f. (mat.) mărime care ia succesiv diferite valori; element generic al unei mulțimi.
5. (inform.) element al limbajului formalizat reprezentând un nume care semnifică o clasă ai cărei membri sunt denotații săi posibili.
6. (stat.) caracteristică putând prezenta variație de la un element la altul al unei colectivități.