frac
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. frac)
Etimologie: (fr. frac)
1. haină bărbătească de ceremonie, scurtă în faţă până la talie, neîncheiată la piept şi terminată la spate cu două cozi lungi şi înguste.
fracţie
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. fraction, lat. fractio)
Etimologie: (fr. fraction, lat. fractio)
1. număr care exprimă una sau mai multe părţi dintr-un întreg.
2. raport între două expresii matematice.
fracţiona
Parte de vorbire: vb.
Etimologie: (fr. fractionner)
Etimologie: (fr. fractionner)
1. a împărţi un întreg; a diviza, a secţiona.
fracţional, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. fractionnel)
Etimologie: (fr. fractionnel)
1. care tinde la dezbinare, la fracţio-narea (unui partid).
fracţionar, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. fractionnaire)
Etimologie: (fr. fractionnaire)
1. (mat.) care conţine o fracţie; de forma unei fracţii.
2. număr ~ = număr format dintr-un întreg şi o fracţie.
fracţionare
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fracţiona)
Etimologie: (fracţiona)
1. acţiunea de a fracţiona.
2. separare a unui amestec lichid sau gazos în fracţiuni bogate în anumiţi componenţi.
3. procedeu de construcţie a unei aeronave din (sub)ansambluri parţiale.
fracţionat, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fracţiona)
Etimologie: (fracţiona)
1. divizat în fracțiuni.
2. (chim.) distilare ~ă = separare dintr-un amestec a lichidelor care au puncte de fierbere diferite, colectându-le separat după temperaturile lor de fierbere; cristalizare ~ă = separare a substanțelor dintr-un amestec, folosind diferența lor de solubilitate într-un dizolvant.
abuz
Parte de vorbire: s.n.
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
Etimologie: (fr. abus, lat. abusus)
1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.
2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.
3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.
4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.
5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.
6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.
8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.
9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.
10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.
alibi
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr., lat. alibi)
Etimologie: (fr., lat. alibi)
1. probă prin care un inculpat dovedeşte justiţiei că în timpul săvârşirii infracţiunii se afla în altă parte.
2. (fig.) justificare, scuză.
aloxit
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. aloxite)
Etimologie: (fr. aloxite)
1. alumină cristalizată folosită ca produs refractar sau abraziv.
aluminit
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. aluminite)
Etimologie: (fr. aluminite)
1. porţelan foarte refractar, pe bază de alumină, din care se fabrică farfurii şi caserole.
ambroşaj
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. embrochage)
Etimologie: (fr. embrochage)
1. procedeu de imobilizare în caz de fracturi prin introducerea unei tije metalice în cavitatea medulară a fragmentelor fracturate.
ametrop, -ă
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. amétrope)
Etimologie: (fr. amétrope)
1. I. (med.) care prezintă o anomalie a refracției oculare (ca în cazul miopiei sau hipermetropiei).
2. (med.) care suferă de una dintre afecțiunile oculare definite de ametropie (miopie, hipermetropie, astigmatism).
3. II. persoană care suferă de ametropie.