Dictionar

Rezultate principale (Funcţie):

Funcțiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fonction, lat. functio)

1. activitate prestată de cineva pentru a se achita de obligațiile impuse de serviciu; însărcinare, sarcină; slujbă.

2. rol sintactic pe care îl îndeplinește un cuvânt în propoziție.

3. (log.) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.

4. activitate proprie unui organ, unei ființe animale sau vegetale.

5. totalitatea proprietăților chimice ale unui compus, determinate de o anumită grupă de atomi din moleculă.

6. (mat.) mărime variabilă care depinde de una sau de mai multe mărimi variabile.

7. a fi în ~ de... = a depinde de...

8. (inform.) subprogram care calculează și întoarce subprogramului apelant o singură valoare.

9. (var.) funcţie.


Funcție

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. fonction, lat. fonctio, -onis)

1. activitate care tinde spre un anumit scop.

2. activități specifice atașate ființei umane, naturii sale, sexului său, personalității sale (ex. ~a maternă).

3. activități atașate ființei umane ca membru al unei societăți (ex. ~ politică).

4. activități specifice, de natură profesională, atașate unei persoane.

5. activitate, atribuție determinată, legată de un loc de muncă, de un birou.

6. ansamblu de obligații și îndatoriri inerente exercitării unei activități administrative.

7. (prin ext.) însărcinare, slujbă.

8. ~ publică = funcție exercitată în cadrul unei administrații, unei organizații dependentă de stat.

9. (biologie) ansamblu de proprietăți active ale unui organ (ex. ~a de reproducere).

10. (biologie) activitate la care un organ este adaptat datorită structurii sale.

11. (matem.) relație între două mulțimi de elemente X și Y care asociază fiecărui element al lui X un element al lui Y (mulțimea X se numește domeniu și mulțimea Y se numește codomeniu).

12. (logică) operație care prin aplicare asupra unui argument îi conferă acestuia o valoare corespunzătoare.

13. (mat., log.) relație constantă între două sau mai multe variabile, astfel încât orice modificare a valorii uneia corespundă în mod regulat unei modificări a valorii celorlalte.

14. (programare) transformarea unui obiect într-un alt obiect; (în special) subrutină care returnează un rezultat.

15. (gramatică) relații reciproce între termenii unei propoziții și care asigură echilibrul acesteia.

16. (gramatică) relație gramaticală pe care elementele unei structuri (categoriile) o întrețin între ele.

17. (muzică) locul unui acord într-o suită sau o serie muzicală, constând de obicei din tonică, subdominantă și dominantă.

18. (glosematică) orice relație între doi termeni.

19. (psihologie) ansamblu de operații la care pot contribui activitățile noastre psihice și care sunt caracteristice acestora.

20. (chimie) grup remarcabil de atomi care are o reactivitate specială în interiorul unei molecule.

21. (loc.) în ~ de = în raport cu cineva sau ceva care poate varia.

22. (loc.) a fi în ~ de = a fi în raport, în relație cu cineva sau ceva care poate varia.

23. (var.) funcțiune.


Rezultate secundare (Funcţie):

Disfuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Dysfunktion)

1. (med.) tulburare a funcţiei unui organ, aparat sau sistem.

2. (tehn.) reducere a adaptării sau integrării unui subsistem la sistemul din care face parte.

3. (fil.) acţiune a cărei consecinţă este reducerea integrării sau adaptării unei unităţi date la contextul social respectiv.


Eufuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. eufonction)

1. (fil.) funcţie care menţine sau sporeşte adaptarea unei unităţi date la contextul ei social.


Hiperfuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hyperfonction)

1. (med.) activitate exagerată a unui organ, aparat sau ţesut.


Hipofuncţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hypofonction)

1. (med.) diminuare a activităţii unui organ, aparat sau ţesut.


Abandon

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abandon)

1. acțiunea de a rupe legătura care atașa o persoană de un lucru sau de o altă persoană.

2. acțiunea de a înceta de a se ocupa de ceva sau de cineva.

3. actul de renunțare la o calitate, un loc de muncă sau o funcție.

4. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.

5. părăsire a unui bun sau renunțare la un drept.

6. renunțare la o cauză, credință etc.

7. cedare (la o stare, un sentiment).

8. (drept) actul prin care un debitor abandonează toate bunurile sale creditorilor săi, pentru a se proteja de urmărirea lor.

9. (sport) retragere dintr-o competiţie.

10. ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei.


Abdica

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.

2. a abandona puterea suverană; a renunţa la tron, la un drept.

3. (fig.) a renunţa la ceva, a se resemna.

4. a renunţa la o activitate din cauza greutăţilor întâmpinate.


Acustician, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. acousticien)

1. specialist în acustică.

2. profesionist care se ocupă de corectarea deficiențelor funcției auditive prin intermediul dispozitivelor mecanice și electroacustice; audioprotezist.


Adipoliză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adipolyse)

1. proces de dizolvare a grăsimilor prin hidroliză.

2. funcţie prin care un ţesut restituie sângelui grăsimile.


Adjunct, -ă

Parte de vorbire: adj., s. m. f.
Origine: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcţie imediat subordonată unui conducător de instituţie etc.


Adverbal, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)

1. pe lângă, care determină un verb.

2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).

3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.