Dictionar

 
 

amalgama

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amalgamer)

1. a face un amalgam (1).
2. a extrage, cu ajutorul mercurului, aurul şi argintul din minereuri.
3. (fig.) a reuni într-un tot elemente eterogene.
 

digama

Parte de vorbire:  s.m. inv.  
Etimologie: (fr., gr. digamma)

1. a şasea literă a vechiului alfabet grec (Ϝ), corespunzând sunetului u consonantic.
2. var. digamma.
 

fanerogamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. phanérogame/s/)

1. adj. plantă cu pistile şi stamine aparente.
2. s. f. pl. încrengătură a plantelor cu flori; spermatofite, antofite.
 

gamacism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gammacisme)

1. pronunţare alterată a consoanelor g şi k.
 

gamaglobulină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gammaglobuline)

1. proteină din plasma sangvină în care se găsesc anticorpii.
 

gamagrafie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. gammagraphie)

1. radiografie cu radiaţii gama emise de o sursă radioactivă.
 

ambitus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Ambitus, lat. ambitus)

1. întindere a unei voci, a unui instrument, de la sunetul cel mai grav până la cel mai acut; diapazon (2).
2. (p. ext.) evantai, gamă (a posibilităţilor).
 

aplicativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. applicativité)

1. caracter aplicativ, la o anumită situație sau o gamă de situații.
 

bicordatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. bicordatura)

1. (muz.) gamă dublă executată pe instrumente la care se cântă cu arcuş.
 
 

ceruloplasmină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. céruloplasmine)

1. gamaglobulină care fixează cuprul în sânge.