Dictionar

gara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. garer)

1. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj.
 

gară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. gare)

1. stație de cale ferată.
2. ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor.
 

aerogară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérogare)

1. ansamblu de clădiri ale serviciilor unui aeroport.
 

autogară

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + gară)

1. gară pentru autovehicule; gară pentru autobuze și autocamioane.
 

egara

Parte de vorbire:  vb. tr. (înv.)  
Etimologie: (cf. fr. égarer)

1. a induce în eroare; a deruta.
 

eligară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. héligare)

1. ansamblul instalațiilor de pe un eliport puse la dispoziția pasagerilor.
 

foggara

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. foggara)

1. galerie subterană de irigație în Sahara.
 

garaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. garage)

1. loc de adăpostire (și deservire tehnică) pentru autovehicule.
2. linie de ~ = linie de legătură între un depozit de încărcare-descărcare a vagoanelor și liniile pe care circulă trenurile.
 

asignat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assignat)

1. hârtie-monedă convertibilă în aur, garantată în ipotecă asupra domeniilor statului.
 

asigura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. assurer)

1. tr. a da o garanție pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta.
2. tr., refl. a(-și) lua măsuri de siguranță, a (se) încredința.
3. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamități, accidente etc.
 

autogară

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + gară)

1. gară pentru autovehicule; gară pentru autobuze și autocamioane.
 

aval 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aval)

1. (fin.) act prin care cineva garantează plata de la scadență a unei cambii; gir, garanție.
 

avalist

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. avaliste, germ. Avalist)

1. cel care garantează plata unei cambii prin aval; girant; avalizator.
 

avaliza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. avaliser)

1. (fin.) a da avalul unei cambii (avalul este socotit că rezultă din simpla semnătură a avalistului pusă pe fața cambiei); a garanta (o cambie).