Dictionar

geniu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. genius, fr. génie)

1. talent, dispoziție naturală, capacitate creatoare excepțională, a dezvoltării maxime a facultăților umane; persoană astfel înzestrată.
2. caracter specific.
3. spirit, demon, ființă supranaturală care, în credințele celor vechi, veghea asupra soartei unui om.
4. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificații, drumuri, poduri etc.
 

cherub

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chérub)

1. (în arta asiriană) figură compozită a geniului păzitor al Soarelui, un taur cu cinci picioare, cu figură umană și cu coadă de leu.
2. figură decorativă de copil înaripat, în mobila și arta decorativă a Renașterii italiene.
 

demon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démon, lat. daemon, gr. daimon)

1. (ant.) spirit care dirijează destinul oamenilor, al cetăților etc.
2. diavol, drac.
3. (fig.) om rău.
4. (în literatura romantică) ființă care întruchipează răzvrătirea împotriva destinului, eroismul, curajul, măreția, frumusețea fizică etc.
5. (în poezie) geniu chinuit de neliniște, care stârnește pasiuni, dorințe.
 

eminescianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (eminescian + -ism)

1. moment distinct al istoriei literare, marcat de mihai Eminescu, expresie a geniului poporului român, spirit enciclopedic, universal, care, prin originalitate, prin simțul absolut al limbii și al muzicalității poetice, a dat o maximă strălucire romantismului românesc.
2. orientare în literatura română caracterizată prin preluarea și cultivarea, uneori excesive, a unor motive, teme etc. care aparțin creației eminesciene.
3. totalitatea particularităților stilistice care caracterizează opera lui Eminescu.
 

genial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. génial, it. geniale)

1. care are geniu; de geniu.
 

genialitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. génialité)

1. caracterul sau însușirea unui geniu ori a ceea ce este genial.
2. calitatea unei persoane geniale, care posedă talentul de a crea lucruri de o calitate excepțională.
 

genist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (geniu + -ist)

1. militar din trupele de geniu (III).