Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hindouisme, germ. Hinduismus)
1. religia cea mai răspândită în India, având la bază principalele dogme brahmaniste şi budiste, pe care le combină cu diferite practici magice şi supersitiţii.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. hindouiste)
1. I. referitor la hinduism (religia brahmanică a Indiei care se bazează pe caste și care crede în existența unui principiu universal); hindus.
2. II. adept al hinduismului; hindus.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. hindou)
1. I. care aparține Indiei sau populației ei, privitor la India sau la populația ei; indian.
2. care ține de hinduism; propriu hinduismului; hinduist.
3. II. persoană care face parte din populația de bază a Indiei; indian.
4. persoană aparținând religiei brahmanice; hinduist.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tantra)
1. complex de scrieri religioase ale hinduismului şi budismului, posterioare textelor fundamentale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. vedanta)
1. şcoală filozofică indiană, fondată în sec. IV a. Chr., a cărei doctrină idealist-obiectivă a devenit baza brahmanismului şi apoi a hinduismului.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (cuvânt sanscrit आत्मन्, ātman „suflet; sine; esență")
1. (religie) suflet care emană din marele suflet universal cu care se reunește dacă este pur; suflu vital în hinduism.