Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Horn, fr. horn)
1. relief cu aspect de piramidă triunghiulară în regiunile alpine, în urma intersectării pereţilor circurilor glaciare.
2. (alp.) spaţiu îngust dintre doi pereţi de stâncă paraleli şi înalţi.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Althorn)
1. (muzică) instrument de suflat de alamă, specie de corn, folosit mai ales în fanfară; fligorn de forma trompetei.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (horn + -ar)
1. persoană care curăță hornuri; coșar, (înv. și reg.) urloier.
2. persoană care construiește hornuri.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Hornblende, fr. hornblende)
1. alumosilicat natural de calciu, fier şi magneziu, negru sau verzui, în rocile eruptive.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hornblendite)
1. rocă granulară din hornblendă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. leghorn)
1. rasă de găini foarte bune producătoare de ouă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Saxhorn, fr. saxhorn)
1. familie de instrumente muzicale de suflat, din alamă, în fanfare şi orchestre (althorn, fligorn, eufoniu etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. granodiorite)
1. rocă magmatică, intruzivă, asemănătoare granitului, din cuarţ, feldspat, hornblendă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hornblendite)
1. rocă granulară din hornblendă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (gr. porphyr, fr. porphyre)
1. rocă magmatică efuzivă asemănătoare granitului, formată din ostoză, cuarţ, mică şi hornblendă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. propylite)
1. porfirit alterat, din caolin, hornblendă, calciu etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Saxhorn, fr. saxhorn)
1. familie de instrumente muzicale de suflat, din alamă, în fanfare şi orchestre (althorn, fligorn, eufoniu etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. saxotromba)
1. instrument de suflat, între goarnă şi saxhorn, cu sunetul mai puţin dulce decât al cornului, în muzica militară şi în fanfare.