Dictionar

anatomie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatomie, lat., gr. anatomia)

1. știință care se ocupă cu studiul structurii organismului uman, animal sau vegetal.
2. disecție.
3. structura internă a unui organism sau organ.
4. formă exterioară a unui corp.
5. (fig.) studiu, analiză minuțioasă.
 

citoanatomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cytoanatomie)

1. (biol.) anatomia celulei.
 

anatomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anatomique)

1. despre sau legat de anatomie.
2. care se referă la structura unui organ sau a unui corp organizat.
3. care se referă la forma, aspectul exterior, conformația generală a corpului.
4. care se adaptează la forma corpului.
5. (fig.) care se referă la analiza atentă a realității.
 

anatomist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anatomiste)

1. specialist în anatomie.
2. persoană care practică disecția.
 

ANATOMO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. anatomo-; cf. gr. anatome „tăiere, disecție”)

1. „anatomie”.
 

angiologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiologie)

1. parte a anatomiei care studiază vasele sangvine și limfatice și bolile lor.
 

antehipofiză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antéhypophyse)

1. (anatomie) partea anterioară a glandei pituitare având funcție glandulară și sintetizatoare de hormoni (hormonul de creștere, tireostimulina, hormonul luteinizant et cetera); lobul anterior al hipofizei.
 

arteriologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. artériologie)

1. ramură a anatomiei care studiază arterele.