indican

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. indican)

1. (chimie) glucozidă conținută de plantele care furnizează indigoul.
2. (med.) substanță prezentă în urina omului în cazurile de insuficiență hepatică sau ca manifestare a bolii Hartnup.

indicanemie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indicanémie)

1. prezența indicanului în sânge.

indicanurie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indicanurie)

1. prezența indicanului în urină.

apofonie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. apophonie)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină, indicând astfel o schimbare de utilizare sau sens; alternanță vocalică; ablaut.

consol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. consol)

1. sistem de navigație radioelectrică indicând drumul de urmat prin semnale audibile emise de un radiofar.

critica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. critiquer)

1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare.
2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva.
3. (peior.) a vorbi de rău, a bârfi.

definiție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. définition, lat. definitio)

1. operație logică prin care se determină conținutul unei noțiuni, notele ei esențiale, indicându-se genul proxim și diferența specifică, sau se precizează înțelesul unui cuvânt ori simbol; propoziție prin care se exprimă această determinare.
2. formulă care dă sensul (semnificațiile) unui cuvânt, al unei expresii și care își propune să fie sinonim cu ceea ce este definit.
3. prin ~ = prin însăși natura lucrurilor.
4. (telecom.) mărime care caracterizează gradul de finețe al unei imagini de televiziune, exprimată în număr de linii; liniatură, rezoluția imaginii.

ecuson

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écusson)

1. mică bucată de stofă sau de mătase cusută pe o uniformă militară indicând arma, unitatea etc.
2. mică piesă de plastic, de metal sau țesătură, purtată ca legitimație la locul de muncă, la congrese etc.
3. stemă, blazon.
4. placă de metal sau alt material în formă de scut, care poartă anumite însemne.
5. loc încadrat de decorații și ornamente pe care se sculptează piese heraldice sau inscripții.

imprimatur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat., fr. imprimatur)

1. formulă prin care cenzura bisericii catolice aproba tipărirea unei cărți.
2. autorizație indicând „bunul de tipar” pe o corectură.