OK
X
indispune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după fr. indisposer)
1.
a(-și)
strica
voia
bună;
a
(se)
supăra.
indispunere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. indispune)
1.
acțiunea,
faptul
de
a
(se)
indispune.
2.
lipsă
de
voie
bună,
proastă
dispoziție.
3.
stare
a
celui
ușor
bolnav,
boală
ușoară.
4.
(sinon.)
indispoziție.
indispoziție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. indisposition)
1.
acțiunea,
faptul
de
a
(se)
indispune;
indispunere,
(înv.)
nedispozițiune.
2.
lipsă
de
voie
bună,
proastă
dispoziție;
supărare.
3.
ușoară
stare
de
rău,
ușoară
alterare
a
sănătății;
boală
ușoară.
4.
starea
unei
femei
care
are
menstruație.
5.
(var.)
(înv.)
indispozițiune.
indispunere
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. indispune)
1.
acțiunea,
faptul
de
a
(se)
indispune.
2.
lipsă
de
voie
bună,
proastă
dispoziție.
3.
stare
a
celui
ușor
bolnav,
boală
ușoară.
4.
(sinon.)
indispoziție.
nemulțumi
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (ne- + mulțumi)
1.
a
cauza
o
nemulțumire;
a
indispune,
a
supăra
pe
cineva.
2.
(var.)
(înv.)
a
nemulțămi.
3.
(antonime)
a
mulțumi,
a
satisface.