Dictionar

inductanță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inductance)

1. (fizică) mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate un circuit și intensitatea curentului care îl produce; inductivitate.
 

selfinductanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. self-inductance)

1. inductanță proprie.
 

henry

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. henry)

1. unitate de măsură a inductanței, egală cu inductanța unui circuit electric format dintr-o singură spiră, prin care un curent de un amper stabilește un flux magnetic propriu de un weber.
 

henrymetru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. henrymètre)

1. aparat de măsurat inductanța electrică.
 

inductivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (germ. Induktivität)

1. (fizică) mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic stabilit printr-un circuit de curentul care trece prin el sau printr-un alt circuit și intensitatea curentului respectiv; inductanță.
 

microhenry

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. microhenry)

1. unitate de inductanță electrică, a milioana parte dintr-un henry.
 

milihenry

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. millihenry)

1. unitate de măsură pentru inductanță, a mia parte dintr-un henry.
 

selfinductanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. self-inductance)

1. inductanță proprie.