Rezultate principale (Angajament):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. engagement)
1. obligaţie luată de cineva din proprie iniţiativă; promisiune solemnă.
2. obligaţie asumată în scris de o întreprindere faţă de bancă.
3. angajare a cuiva într-un loc de muncă.
4. punere a pucului sau a mingii în joc.
Rezultate secundare (Angajament):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. engager)
1. tr., refl. a (se) încadra într-un loc de muncă.
2. tr. a contracta un angajament.
4. a atrage după sine o obligaţie, o răspundere.
5. a antrena într-o acţiune, într-o discuţie.
6. refl. a se obliga la ceva, a-şi lua un angajament.
8. a începe o manevră (de depăşire a unui autovehicul, a unei nave).
9. (despre avioane) a intra (fără voia pilotului) într-o poziţie nedorită.
10. (despre o ancoră) a se prinde de un obiect pe fundul apei.
11. a pune pucul sau mingea în joc (la hochei, la baschet).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. engagé)
1. adj. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puţin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun.
2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care serveşte conştient o cauză.
3. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă.
4. (militar) care serveşte pe baza unui angajament voluntar.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commandité)
1. (asociat) care răspunde solidar nelimitat, cu întreaga sa avere pentru angajamentele societăţii în comandită.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quasi-contrat)
1. aranjament fără o perfectare legală; angajament implicit, independent de orice contract.
2. contract imperfect încheiat între guvern şi producător în vederea încurajării unei anumite producţii.
3. acord între autoritățile publice și un producător pentru a susține o producție.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Delkredere, it. del credere)
1. (ec.) angajament al unui agent care, în schimbul unui comision special, garantează personal plata tuturor mărfurilor pe care le vinde în contul altuia.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deponere, după fr. déposer)
1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredinţa bani spre păstrare (unei instituţii); a ~ mandatul = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcţionari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfăşura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanţe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziţie.