Dictionar

juxtă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. iuxta)

1. traducere juxtaliniară a unor texte grecești sau latinești.
 

JUXTA-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. juxta-, cf. lat. iuxta)

1. „lângă, alături”.
 

juxtaarticular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. juxtarticular)

1. (anat.) în imediata apropiere a unei articulații.
 

juxtaliniar/juxtalinear, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. juxtalinéaire)

1. (despre traduceri) dispus pe două coloane, astfel ca fiecare cuvânt al traducerii să se afle în același rând cu cuvântul respectiv al originalului.
 

juxtapoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. juxtaposition)

1. acțiunea de a juxtapune și rezultatul ei; starea lucrurilor alăturate; juxtapunere.
2. (gramatică) modalitate de unire a două propoziții simple pentru a forma o propoziție compusă prin simpla lor alăturare, fără ajutorul vreunui cuvânt de legătură.
3. (var.) juxtapozițiune.
 

juxtapune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. juxtaposer)

1. a pune alături; a alătura.
 

juxtapunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (juxtapune)

1. acțiunea de a juxtapune; juxtapoziție.
2. alăturare a două cuvinte, propoziții sau fraze fără a le lega printr-o conjuncție; parataxă.
 

cadrilaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quadrillage)

1. mulțimea liniilor, benzilor drepte care se intersectează în așa fel încât să formeze romburi sau pătrate egale juxtapuse; caroiaj.
 

cineramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cinérama)

1. cinematograf cu ecran lat, în care proiectarea se face prin juxtapunerea imaginilor de la trei aparate de proiecție diferite, sincron.
 

concatenație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. concaténation, lat. concatenatio)

1. figură de stil constând în înlăturarea membrelor unei perioade prin cuvinte împrumutate de la un membru precedent; înlănțuire retorică de anadiploze succesive; conexiune; epiplocă.
2. (lingv.) înlănțuire de elemente vecine, în plan sintagmatic; (p. ext.) înlănțuire de elemente constitutive (cauze și efecte, termeni ai unui silogism etc.); juxtapunere.
 

cromist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. chromiste)

1. retușor în fotogravură, heliografie și ofset.
2. persoană a cărei sarcină este să redea culorile filmelor, imaginilor de tot felul etc. și care practică și retușurile fotografice.
3. persoană care lucrează într-o tipografie și a cărei sarcină este să descompună culorile unui original și apoi să le juxtapună în timpul tipăririi, pentru a obține același efect.
 

divizionism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. divisionnisme)

1. (pictură) procedeu care constă în juxtapunerea pe pânză a unor tușe de ton pur, în loc să fie amestecate pe paletă; poantilism.
 

fovist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. fauviste)

1. I. referitor la fauvism (mișcare a pictorilor francezi de la începutul secolului XX, care juxtapuneau culorile pure și violente).
2. II. (pictor) adept al fovismului; fov.
3. (var.) fauvist.