Dictionar

anion

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. anion)

1. (chimie) ion care poartă o sarcină electrică negativă; ion negativ.
 

anionactiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anionaktiv)

1. care se bazează pe acțiunea, pe influența anionilor.
 

anionic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anionisch)

1. (chimie) referitor la anioni, atomi sau molecule cu sarcină electrică negativă.
 

anionit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anionite)

1. substanță schimbătoare de ioni, care reține ionii dintr-o soluție.
 

canion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., sp. cañon)

1. vale îngustă și adâncă, între doi pereți verticali, săpată de apa unui râu.
 

carbanion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbanion)

1. ion care conține o pereche de electroni (cu sarcină negativă) neparticipanți la un atom de carbon, având trei covalențe.
 

fanion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fanion)

1. steguleț pentru semnalizări optice, marcaje etc.
 

anionactiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anionaktiv)

1. care se bazează pe acțiunea, pe influența anionilor.
 

anionic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. anionisch)

1. (chimie) referitor la anioni, atomi sau molecule cu sarcină electrică negativă.
 

cationic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cationique)

1. (chimie) referitor la cationi.
2. (antonim) anionic.
 

ion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ion)

1. particulă electrizată de sarcină pozitivă (cation) sau negativă (anion), provenind dintr-un atom (sau grup de atomi).
 

companist

Parte de vorbire:  s.m. (înv.)  
Etimologie: (companie + -ist)

1. membru al unei companii comerciale; companion.
2. (var.) (înv.) cumpanist.
 

tantalat

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. tantalate)

1. (chimie) anion de tantal, sare produsă prin combinarea acidului tantalic cu o bază.