Dictionar

anorexie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anorexie, gr. anorexia)

1. pierdere a poftei de mâncare; inapetență.
2. ~ mintală = repulsie față de alimente, însoțită de pierderea totală a poftei de mâncare.
 

tanorexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tanorexie)

1. dependență patologică de razele ultraviolete, de bronzare (la soare sau în solar).
 

anorectic, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. anorectique)

1. (suferind) de anorexie; anorexic.
2. (persoană) care suferă de anorexie nervoasă; anorexic.
 

anorexigen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anorexigène)

1. (medicament) care provoacă anorexie.
 

inapetență

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. inappétence)

1. (med.) lipsa poftei de mâncare; anorexie.
2. (fig.) lipsă a dorinței de a face ceva; dezinteres, indiferență.
3. (antonime) apetență, apetit, aviditate.
 

ornitoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ornithose)

1. boală infectocontagioasă, virotică, a păsărilor, transmisibilă omului, care se manifestă prin coriză, dispnee, apatie, anorexie, diaree etc.
 

anorexic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (cf. fr. anorexique)

1. I. legat de anorexie sau de pierderea poftei de mâncare; anorectic.
2. care suferă de anorexie și mai precis de anorexie nervoasă; anorectic.
3. II. persoană atinsă de anorexie; anorectic.