Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mégalithe)
1. nume generic dat unor blocuri mari de piatră necioplită din epoca preistorică, monumente funerare sau de cult.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. mégalithique)
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (megalit + -ism, cf. fr. mégalithisme)
1. formă de arhitectură neolitică caracterizată prin ridicarea megaliților.
2. cultura materială reprezentată de folosirea pietrelor mari pentru construirea monumentelor, din mileniul V î.Hr. până la sfârșitul mileniului III î.Hr.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cromlech)
1. monument megalitic cu caracter sacru din epoca bronzului, dintr-un cerc de pietre brute înfipte, vertical, în pământ la intervale regulate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dolmen)
1. monument megalitic constituit dintr-o piatră plată orizontală sprijinită pe pietre verticale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. mégalithique)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. menhir)
1. monument (funerar) megalitic, din blocuri de piatră neprelucrată dispuse vertical, în aliniamente, sau izolate.
Parte de vorbire: s.n. (pl. -uri, -e)
Origine: (engl. trilithe)
1. (arheologie) monument megalitic din trei pietre, dintre care două verticale şi una transversală; triliton.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., engl. trilithon)
1. (arheologie) structură megalitică compusă din două pietre verticale și o piatră așezată orizontal deasupra primelor două; trilit.