Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. obstination, lat. obstinatio)
1. faptul de a fi atașat cu încăpățânare de o idee, un sentiment et cetera; îndărătnicie, tenacitate.
2. calitatea celui care este atașat de o idee, un sentiment etc.
3. (var. înv.) obstenație, obstinațiune.
4. (antonime) inconstanță, versatilitate.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (hingher)
1. a se ocupa cu prinderea câinilor fără stăpân; a se ocupa cu hingheria.
2. a urmări cu obstinație; a hăitui, a prigoni (cu insistență).
3. (figurat) a chinui pe cineva.