Rezultate principale (Ortodoxie):
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)
1. (creștinism) una dintre cele trei mari confesiuni ale creștinismului; religia, biserica ortodoxă.
2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism.
3. caracter ortodox (într-o chestiune non-religioasă).
Rezultate secundare (Ortodoxie):
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. neoorthodoxy)
1. mişcare teologică protestantă care reînvie doctrinele tradiţionale.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. hétérodoxie)
1. caracterul a ceea ce nu este în conformitate cu doctrina oficială; doctrină heterodoxă.
2. caracterul a ceea ce nu se conformează opiniilor, ideilor tradiționale sau acceptate în mod obișnuit.
4. (antonime) ortodoxie, conformism.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)
1. I. care aparţine religiei creştine răsăritene.
2. care se conformează, care respectă doctrina considerată adevărată și predată oficial de fiecare dintre religii.
3. conform cu principiile tradiţionale ale unei doctrine sau concepţii.
4. II. adept al ortodoxiei.
5. membru al unei Biserici Ortodoxe.
6. (antonime) heterodox, neortodox.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (ortodox + -ism)
1. religia creștină ortodoxă; ortodoxie.
3. doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (fr. héréticité)
1. calitatea, însușirea de a fi eretic.