Dictionar

ortodoxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)

1. (creștinism) una dintre cele trei mari confesiuni ale creștinismului; religia, biserica ortodoxă.
2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism.
3. caracter ortodox (într-o chestiune non-religioasă).
 

neoortodoxie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. neoorthodoxy)

1. mișcare teologică protestantă care reînvie doctrinele tradiționale.
 

heterodoxie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. hétérodoxie)

1. caracterul a ceea ce nu este în conformitate cu doctrina oficială; doctrină heterodoxă.
2. caracterul a ceea ce nu se conformează opiniilor, ideilor tradiționale sau acceptate în mod obișnuit.
3. (var.) eterodoxie.
4. (antonime) ortodoxie, conformism.
 

ortodox, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

1. I. care aparține religiei creștine răsăritene.
2. care se conformează, care respectă doctrina considerată adevărată și predată oficial de fiecare dintre religii.
3. conform cu principiile tradiționale ale unei doctrine sau concepții.
4. II. adept al ortodoxiei.
5. membru al unei Biserici Ortodoxe.
6. (antonime) heterodox, neortodox.
 

ortodoxism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (ortodox + -ism)

1. religia creștină ortodoxă; ortodoxie.
2. calitatea de a fi ortodox.
3. doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe.
 

ereticitate

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (fr. héréticité)

1. calitatea, însușirea de a fi eretic.
2. (antonim) ortodoxie.