Dictionar

Rezultate principale (Oscila):

Oscila

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. osciller, lat. oscillare)

1. a se mișca alternativ în direcții opuse; a se balansa.

2. (fig.) a manifesta nehotărâre; a ezita, a șovăi; (p. ext.) a flutura.

3. (despre un sistem fizic) a evolua astfel încât una sau mai multe din mărimile sale caracteristice ia succesiv valori pozitive sau negative.


Oscilă

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. oscillum, fr. oscille)

1. (la romani) mască a lui Saturn sau a lui Bacus, suspendată în casă pentru a îndepărta relele.


Rezultate secundare (Oscila):

Oscilant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oscillant)

1. care oscilează.

2. (fig.) fluctuant; ezitant.


Oscilaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. oscillation, lat. oscillatio)

1. mişcare periodică alternativă a unui corp faţă de o poziţie de echilibru.

2. variaţie periodică, în timp, a mărimilor caracteristice unui sistem fizic.

3. (fig.) şovăială, ezitare; fluctuaţie.


Oscilator, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oscillateur)

1. sistem fizic care efectuează oscilaţii.

2. aparat, dispozitiv care, alimentat de la o sursă de energie (electrică), produce unde electromagnetice.


Oscilatoriu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. oscillatoire)

1. care este de natura oscilației; cu oscilații.

2. (var.) oscilator.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Anizoscilometrie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anisoscillométrie)

1. inegalitate de amplitudine a oscilaţiilor arteriale.


Aperiodic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apériodique)

1. lipsit de periodicitate; aciclic.

2. (despre un sistem fizic) care atinge fără oscilaţii o poziţie de echilibru.


Armonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. harmonique, lat. harmonicus, gr. harmonikos)

1. bazat pe principiile armoniei; armonios.

2. sunete ~ce (şi s. f.) = sunete de diferite înălţimi, a căror frecvenţă reprezintă un multiplu întreg al unei frecvenţe fundamentale; oscilaţie = oscilaţie a unei mărimi care variază periodic după anumite legi; (mat.) diviziune = ansamblu de patru puncte coliniare, din care două împart segmentul celorlalte două în acelaşi raport.


Audiofrecvenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. audiofréquence)

1. frecvenţă a oscilaţiilor sonore percepute de auz.


Autodină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. autodyne)

1. montaj de radiorecepţie care foloseşte tub electronic ca detector şi oscilator.