Dictionar

antonimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. antonymie)

1. raport între doi termeni cu sensul exact contrar; relație între două antonime.
2. caracterul cuvintelor care au sensuri opuse.
3. (anton.) sinonimie.
 

antonimic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antonymique)

1. referitor la antonime.
2. care se află în raport de antonimie.
 

sinonimie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. synonymie, lat. synonymia)

1. însuşirea de a fi sinonim; sinonimitate.
2. posibilitatea înlocuirii unui cuvânt, a unei expresii etc. cu sinonimul lor.
3. (anton.) antonimie.
 

apostrofic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apostrophique)

1. (sintaxă) se referă la sau implică utilizarea scrisă a semnului de punctuație numit apostrof (’), pentru a semnifica de obicei contracția.
2. (biol.) care se deturnează din, sau este opusul unui lucru prin antonimie.