Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. panthéisme)
1. concepţie filozofică monistă potrivit căreia divinitatea se identifică cu întreaga natură.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. panthéiste)
1. I. relativ la panteism, care ține de panteism, care admite panteismul; panteistic.
2. II. adept al panteismului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. pantheistisch)
1. care ține de panteism, privitor la panteism; care admite, susține panteismul; panteist.