Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropophagie)
1. faptul, din necesitate sau depravare în societățile evoluate, sau obiceiul tradițional, din societățile primitive, de a mânca carne de om; canibalism.
2. (etnologie) ~ rituală = ~ practicată din motive religioase sau conexe, spre deosebire de canibalismul de subzistență.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. cannibalisme)
1. practica de a consuma, total sau parțial, un individ din propria specie; atunci când se referă la consumul de carne umană de către oameni se numește și antropofagie.
2. (fig.) lipsă de omenie; sete de sânge; cruzime, sălbăticie.