Dictionar

antropologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropologie)

1. știință care studiază originea și evoluția omului, în strânsă corelație cu condițiile naturale; antropobiologie.
 

paleoantropologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paléoanthropologie)

1. parte a antropologiei care studiază omul preistoric.
 

antropobiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropobiologie)

1. ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; antropologie biologică.
 

antropogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropogenèse)

1. ramură a antropologiei care studiază originea, evoluția și dezvoltarea speciei umane; antropogenie.
 

antropolog, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anthropologue)

1. specialist în antropologie; (înv.) antropologist.
2. specialist care studiază omul după metodele antropologiei.
 

antropologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.
2. școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
 

antropometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropométrie)

1. metodă de cercetare în antropologie constând în măsurarea diferitelor părți ale corpului uman; somatometrie.
2. metodă de identificare a criminalilor pe baza descrierii corpului uman (dimensiuni, formă, amprente digitale).
 

craniologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. crâniologie)

1. parte a antropologiei care studiază forma și dimensiunile craniului.